Administrația Prezidențială: „De când a depus jurământul, Klaus Iohannis nu a avut concediu de odihnă, în sensul definit de legislația muncii”

Administrația Prezidențială: „De când a depus jurământul, Klaus Iohannis nu a avut concediu de odihnă, în sensul definit de legislația muncii”
Președintele României se află în permanență în exercitarea mandatului
Președintele Klaus Iohannis are luni prima apariție publică din acest an, primindu-l la Cotroceni pe premierul din Vietnam. Ce a făcut din decembrie până acum? Administrația Prezidențială susține că nu a fost în concediu „în sensul definit de legislația muncii”.
„Având în vedere obligațiile și atribuțiile sale constituționale, președintele României se află în permanență în exercitarea mandatului.
Astfel, începând de la depunerea jurământului în funcție, președintele Klaus Iohannis nu s-a aflat în concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii.
Precizăm că președintele României nu a încetat, pe parcursul întregului mandat, să își exercite atribuțiile constituționale, dovada în acest sens fiind decretele semnate și publicate în Monitorul Oficial al României, precum și alte acțiuni derivate din prerogativele pe care le deține”, a precizat Administrația Prezidențială pentru Libertatea, care a întrebat dacă președintele s-a aflat în concediu în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























