Bătaie între doi elevi de la Colegiul Botta din Adjud. Un elev la spital, celălalt la poliție

colegiul botta
Doi elevi de la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud s-au luat la bătaie, chiar în incinta unității de învățământ. Unul dintre ei a suferit mai multe leziuni (inclusiv fractură de piramidă nazală) și a fost nevoit să se ducă la spital, pentru îngrijiri medicale. Celălalt a fost săltat de polițiști din sala de curs pentru a fi audiat. ”La data de 14.11.2019, ora 12.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați de către reprezentanți ai Spitalului Municipal Adjud cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un tânăr, care a relatat că a fost lovit de către o altă persoană. Cu ocazia deplasării la unitatea medicală, polițiștii l-au identificat pe tânărul în cauză, în vârstă de 18 ani, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi fost lovit de către un coleg, în timp ce se afla la liceul la care este elev, pe fondul unui conflict spontan. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, potrivit reprezentanților IPJ Vrancea.
Citește și:
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











