DELEGAȚIE A CONGRESULUI SUA, VIZITĂ OFICIALĂ LA BUCUREȘTI: ÎNTÂLNIRI CU LIDERII ROMÂNI

DELEGAȚIE A CONGRESULUI SUA, VIZITĂ OFICIALĂ LA BUCUREȘTI: ÎNTÂLNIRI CU LIDERII ROMÂNI
Delegația americană a ajuns luni seara în România și are programate întâlniri importante cu oficiali români
O delegație formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite, atât democrați, cât și republicani, condusă de congresmanul Vern Buchanan, se află la București, într-o vizită care subliniază parteneriatul strategic dintre România și SUA.
Delegația americană a ajuns luni în România și are programate întâlniri importante cu oficiali români. La ora 11:00, membrii Congresului vor fi primiți la Palatul Cotroceni de președintele interimar Ilie Bolojan. După-amiaza, la ora 16:00, sunt programate discuții cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria. De asemenea, congresmenii americani se vor întâlni și cu parlamentari români.
Vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că această vizită transmite un mesaj puternic de parteneriat strategic între cele două țări. La rândul său, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a subliniat relațiile constante și bune între parlamentarii români și congresmenii americani, precizând că discuțiile vor întări poziția României în contextul regional.
Vizita confirmă interesul comun pentru aprofundarea relațiilor bilaterale și cooperarea pe teme de securitate, democrație și dezvoltare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























