Doi bărbați au obținut credite bancare folosind cărți de identitate false

Doi bărbați au obținut credite bancare folosind cărți de identitate false
Mascații au descins în Vrancea și Prahova
Poliţiştii constănțeni au făcut, joi, mai multe percheziţii la persoane bănuite că au contrafăcut cărţi de identitate ale unor persoane cu ajutorul cărora au obţinut mai multe credite bancare. Prejudiciul este de 58.000 de lei.
Poliţiştii au făcut, joi, patru percheziţii, trei în Focşani şi una în satul Drăgăneasa, judeţul Prahova, la locuinţele a doi bărbaţi, de 32 de ani, respectiv 49 de ani. Cei doi sunt bănuiţi de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals privind identitatea.
”Astfel, în iulie 2022, cei doi bărbaţi ar fi contrafăcut mai multe cărţi de identitate, folosind datele de identificare ale altor persoane, pe baza cărora ar fi obţinut credite de la mai multe instituţii financiare nebancare. Prejudiciul cauzat este de 58.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În urma percheziţiilor a fost luată măsura indisponibilizării unui autoturism.
Cercetările continuă în acest caz, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











