Eroina Măriuca Zaharia, uitată de autorități

monument mariuca
Patriotism și respect pentru istorie și eroi, doar în anumite ”ocazii”. În rest, nu mai interesează pe nimeni. Un mic monument dedicat memoriei micuței eroine Măriuca Zaharia, din primul război mondial, pare uitat de toată lumea: neîngrijit, nereparat, înconjurat de buruieni. Monumentul a fost ridicat în anul 1977 și se află la intrarea în curtea școlii din Haret/ Mărășești. Probabil că, de atunci, nu s-a mai făcut ceva substanțial pentru întreținerea lui. Acest lucru a fost semnalat și de profesorul de istorie Cătălin Mocanu. ”Da, ne este rușine cu Eroii noștri! În urmă cu 102 ani, o copilă de 12 ani înțelegea că trebuie să facă ceva pentru „Țara” sa, chiar cu prețul vieții. MĂRIUCA ZAHARIA nu s-a gândit la onoruri, deși este o Jeanne d Arc a României. Istoria i-a fixat locul, definitiv! Noi am izgonit-o din manualele școlare și îi acoperim cu buruieni umilele urme ale amintirii sale.”, a scris pe Facebook, cu amărăciune, profesorul Cătălin Mocanu.În vara anului 1917, în timpul luptelor din primul război mondial, din zona Mărășești, Măriuca Zaharia, în vârstă de 12 ani, i-a luat locul unui soldat român mort, în punctul de observație din nucul aflat în curtea bunicului ei, din Haret. Ea le-a dat informații prețioase soldaților români, care au reușit să oprească ofensiva germană. ”Vreau să fac și eu ceva pentru Țara mea”, le-a spus fetița comandanților Armatei Române, surprinși de faptul că un copil face munca unui soldat. Fetiţa de 12 ani a fost doborâtă în urma unei explozii în data 6 august 1917.[gallery size="medium" ids="79934,79935,79933"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























