Fiul adjunctului Poliției Focșani - transfer de succes la echipa italiană de fotbal Parma

fatu (1)
Focșăneanul Rareș Daniel Fătu (16 ani), căpitanul naționalei Under 16, s-a transferat de la Farul Constanța la Parma, din Serie B, unde evoluează alți doi români, Dennis Man și Valentin Mihăilă. Transferul este unul definitiv, potrivit presei sportive.Rareș Fătu a fost descoperit în urmă cu 3 ani de antrenorii Academiei de fotbal a lui Gheorghe Hagi la clubul privat CSM Focșani (fondat de Dan Dumitru). În anul 2018, Rareș Fătu s-a clasat pe locul al treilea cu CSM Focșani la Cupa Hagi Danone. Apoi, în 2019, a fost transferat la academia înființată de Hagi, iar în urma fuziunii dintre Viitorul și Farul a devenit component al echipei Farul Constanța U16. Tânărul fotbalist focșănean evoluează pe postul de fundaș central și a fost comparat cu Gică Popescu. Rareș Fătu nu este numai talentat la fotbal, ci învață și foarte bine la școală, fiind un participant la olimpiadele de matematică și limba și literatura română. El este fiul comisarului șef Daniel Fătu, adjunctul comandantului Poliției Municipiului Focșani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























