FOTO Gospodărie arsă, la Gura Caliței. Proprietarului i s-a făcut rău

incendiu 1
Pompierii focșăneni au intervenit, sâmbătă seară, la un incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Dealu Lung, comuna Gura Caliței. La fața locului, Detașamentul de Pompieri Focșani a deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii militari au fost ajutați de echipajul SVSU Gura Caliței. Focul cuprinsese atât locuința cât și anexele gospodărești. Pompierii au reușit să lichideze incendiul după 3 ore, însă focul a distrus tot. Proprietarului i s-a făcut rău și a primit îngrijiri medicale pe loc. ”La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință și anexele acesteia cuprinzând o suprafață de aproximativ 70 mp. În cooperare cu SVSU Gura Calitei, forțele de intervenție au acționat circa trei ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative. În timpul intervenției, o persoană de sex masculin a suferit atac de panică. Aceasta a fost asistată de un echipaj SAJ. În urma incendiului au ars locuința și anexele în suprafață de circa 70 mp, precum și bunurile de uz casnic și gospodăresc aflate în interior. Cauza probabilă a producerii evenimentului: scurtcircuit electric.”, au anunțat reprezentanții ISU Vrancea.[gallery link="file" size="medium" ids="80320,80321,80322"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























