GUVERNUL VA APROBA NOI INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ: DRUMUL EXPRES BRĂILA-GALAȚI, UN NOU NOD RUTIER ÎN NE CAPITALEI ȘI VARIANTA OCOLITOARE GALAȚI

GUVERNUL VA APROBA NOI INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ: DRUMUL EXPRES BRĂILA-GALAȚI, UN NOU NOD RUTIER ÎN NE CAPITALEI ȘI VARIANTA OCOLITOARE GALAȚI
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, noi investiţii în infrastructură, care se vor derula prin Ministerul Transporturilor, a declarat premierul Marcel Ciolacu
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, noi investiţii în infrastructură, care se vor derula prin Ministerul Transporturilor, a declarat premierul Marcel Ciolacu. El a precizat că este vorba de drumul expres Brăila – Galaţi, un nou nod rutier în nord-estul Capitalei şi de varianta ocoalitoare Galaţi.
”Vom continua investiţiile prin Ministerul Transporturilor cu drumul expres Brăila – Galaţi, de asemenea, cu construcţia unui nou nod rutier în nord-estul Capitalei şi nu în ultimul rând varianta ocolitoare la Galaţi, toate investiţiile însumate ducând la 2,8 miliarde de lei”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a menţionat că în această şedinţă de Guvern va fi aprobat şi contingentul pentru lucrători străini în România.
”Rămâne neschimbat. Este o solicitare a mediului de afaceri, vom rămâne şi anul acesta cu contingentul de 100 de mii de lucrători”, a precizat Marcel Ciolacu.
De asemenea, premierul a precizat şi care este programul de ţară al României.
”Mai avem şi la OECD, fiind programul de ţară în acest moment al României, după finalizarea aderării la spaţiul Schengen şi Visa Waiver, programul de ţară României, în acest moment, este aderarea la OECD în anul 2026”, a mai transmis premierul Ciolacu.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











