PASTILA PENTRU SUFLET: ”Viața e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu!”

PASTILA PENTRU SUFLET: ”Viața e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu!”
”Viața e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu!”
Rugăciunea zilei
Părinte Sfinte, Dumnezeule Cel mai înainte de veci! De la Tine vine tot darul, tot binele. Ţie mă rog cu osârdie pentru copiii pe care mi i-a dăruit harul Tău. Tu le-ai dat viață, dăruindu-le suflet nemuritor, i-ai renăscut prin Sfântul Botez, pentru ca ei, potrivit voii Tale, să moştenească Împărăţia cerurilor. Păzeşte-i, după bunătatea Ta, până la sfârşitul vieţii lor. Sfințeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei numele Tău. Ajută-mi cu harul Tău să-i cresc întru slava numelui Tău şi spre folosul aproapelui, şi dă-mi pentru aceasta mijloacele de trebuinţă: răbdare şi putere.
Gândul zilei
”Viața e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu!”- Dostoievski
Știai că?
Pavecerniță este una din cele șapte Lude bisericești. Aceasta este o slujbă de seara, care mai este supranumită Noptânda sau Dupăcinare, în care se cere lui Dumnezeu ocrotire pentru tot răul și pace în timpul odihnei.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











