Patru bărbați au încercat să fure 700 de oi de la o stână din Slobozia Ciorăști

stana oi
Miercuri seară, un crescător de ovine din comuna Slobozia Ciorăști a sesizat polițiștii Secției de Poliție Rurală Cotești cu privire la furtul animalelor. Mai exact, fermierul le-a spus oamenilor legii că 4 bărbați au venit la stână și au deschis porțile, iar animalele - circa 700 de ovine - au luat-o pe câmp. Printre cei care au ”eliberat” animalele se numără un bărbat de 50 de ani, din Bârsești, și un tânăr de 28 de ani, din Golești. Aceștia, însă, nu au luat niciun animal, abandonându-le pe câmp. Oile au fost găsite și returnate fermierului din Slobozia Ciorăști. ”Aproximativ 700 de ovine au ieșit pe porți și s-au deplasat pe câmpurile din apropriere, fără a fi însă luate de către respectivii bărbați. În urma deplasării la fața locului și a cercetării efectuate, polițiștii au găsit cele aproximativ 700 de ovine la o distanță de circa 700-800 de metri față de stâna apelantului, acestea fiind apoi predate proprietarului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.”, au precizat polițiștii vrânceni.
Citește și:
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
- 09:55 - A început ședința Coaliției, pentru deblocarea impasului legat de buget. Bolojan ar putea să accepte amendamentele PSD, la intervenția lui Nicușor Dan – SURSE/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











