Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a adjunctului şefului SRI, Cristian Bizadea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a adjunctului şefului SRI, Cristian Bizadea
Acesta părăseşte funcţia începând cu data de 1 iunie
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind trecerea în rezervă a adjunctului directorului Serviciului Român de Informaţii, general-locotenent cu trei stele, Cristian Bizadea.
Acesta părăseşte funcţia începând cu data de 1 iunie.
Cristian Bizadea are 48 de ani şi anterior numirii ca adjunct al şefului Serviciului Român de Informaţii a fost şef al Cabinetului directorului SRI.
De la angajarea în SRI, în anul 2001, a deţinut diferite funcţii în Direcţia Generală Contraspionaj: locţiitor al şefului direcţiei, şef de departamente de analiză, operaţiuni şi planificare. În această calitate, a participat la operaţiuni derulate în cooperare cu parteneri interni şi externi ai SRI.
A coordonat şi contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituţională a Serviciului Român de Informaţii, se arată în biografia sa.
În anul 2013 a obţinut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza intitulată "Orientul Mijlociu Extins - o perspectivă demopolitică".
Este lector universitar şi a predat cursuri de analiză a informaţiilor şi analiză de risc la Universitatea din Bucureşti şi la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul". De asemenea, este licenţiat în Drept al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu şi are un master în comunicare şi relaţii publice, obţinut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
În prezent, Serviciul Român de Informaţii are un director interimar, anume prim-adjunctul directorului SRI - generalul Răzvan Ionescu. AGERPRES
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











