Recursul la contestarea bugetului Focșaniului, depus de sindicaliștii primarului, se judecă mai repede

misaila si dimitriu
Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de viceprimarul municipiului Focșani, Ana-Maria Dimitriu, în calitate de președinte de ședință al Consiliului Local Focșani, prin care a solicitat judecarea cu celeritate a recursului din dosarul în care sindicaliștii au contestat bugetul municipiului, cu sprijinul primarului Cristi Misăilă, blocând astfel un întreg oraș. Anterior, termenul stabilit de instanță era de 24 august.
”Astăzi, CA Galați a decis ca judecarea recursului să se facă pe 21 iulie, nu pe 24 august dată la care a fost termenul stabilit inițial. În condițiile în care sindicaliștii încurajați de primarul Misăilă au continuat procesul în instanță, a fost nevoie de intervenția noastră, a grupului PNL-USR-PLUS, pentru ca procesul să se judece cât mai repede.
Demonstrăm astfel că nouă chiar ne pasă de Focșani și nu blocăm tot ceea ce ține de acest municipiu. Reamintesc faptul că la data de 18 iunie 2021, bugetul a fost deblocat, însă din cauza continuării procesului în instanță de către unii angajați s-a ajuns la blocarea bugetului de către Tribunalul Vrancea”
, a precizat Ana-Maria Dimitriu, președinte de ședință CL Focșani, și viceprimar al municipiului Focșani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























