Șase percheziții domiciliare, în județele Vrancea, Buzău și Brăila

Șase percheziții domiciliare, în județele Vrancea, Buzău și Brăila
Trafic de droguri de mare risc
La data de 10 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județele Vrancea, Buzău și Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Video - https://youtube.com/shorts/3z-SqwH_520?feature=share
În cauză, s-a reținut că, în perioada iunie - august 2023, cei trei bănuiți ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc, respectiv cocaină, consumatorilor din județele Vrancea, Buzău și Brăila, pentru sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.
În cadrul acțiunii, cei trei bănuiți au fost prinși în flagrant delict în timp ce ar fi vândut 10 grame de cocaină.
La perchezițiile domiciliare efectuate la membrii grupării, au fost descoperite aproximativ 20 de grame de cocaină, 10.300 de euro, 1.200 de lei, un cântar electronic de precizie, mai multe obiecte ce prezentau urme de substanțe susceptibile a fi droguri, dispozitive artizanale pentru prizat și porționat droguri, ambalaje folosite pentru distribuirea drogurilor, precum și 3 telefoane mobile.
7 mandate de aducere au fost puse în aplicare, în județele Vrancea, Buzău și Brăila, pe numele unor persoane despre care există suspiciunea că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.
În urma administrării probatoriului în cauză, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a celor 3 bănuiți, cu vârste de 29 și 30 de ani, din județul Buzău.
Vineri, 11 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor trei bănuiți.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, precum și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
- 16:49 - Agent șef de la Penitenciarul Ploiești, acuzat că a luat mită pentru a introduce telefoane și alcool în închisoare
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
- 16:06 - Vrânceni avertizați de fisc! Fraude telefonice în numele ANAF pentru a obţine date personale şi date bancare.
- 16:00 - Peste 1000 de oameni vin zilnic la Primăria Focșani pentru reactualizarea bazei de date. Nemulțumirile îi fac pe oameni să ceară socoteală edilului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











