ULTIMA ORĂ Bărbat găsit mort în apartament. Femeie preluată de ambulanță, după ce se intoxicase cu o substanță necunoscută

smurd_50747100
În jurul orei 20:50, în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși la un apartament situat pe str. Aleea 1 Iunie din municipiul Focșani. La locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. S-a pătruns în locuință cu ajutorul scării culisabile iar în interior a fost găsită o victimă de sex masculin, de aproximativ 81 ani, care prezenta semne cadaverice. Echipajul SAJ aflat la fața locului a constatat decesul. (sursa: ISU Vrancea)De asemenea, astăzi după-amiază, un echipaj SMURD a preluat o tânără căreia i se făcuse rău după ce inhalase o substanță folosită de un vecin pentru dezinfectarea locuinței. Aceasta a fost transportată la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean. Cel care împrăștiase substanțele de dezinfectare este proprietarul apartamentului unde a avut loc scandalul de zilele trecute, din cartierul Gară. Chiriașii au părăsit locuința iar proprietarul a folosit, se pare, o substanță foarte puternică pentru a-și dezinfecta apartamentul. A închis geamurile și a plecat, mirosul puternic propagându-se în bloc, din cauză că ușa de la intrarea în apartament nu se închide. Și pompierii care au urcat până la etajul trei, să preia femeia căreia i se făcuse rău, au avut nevoie de mască de oxigen.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























