Ultima oră - un focșănean a ieșit cu toporul pe stradă, a vrut să spargă o conductă de gaze și să-i dea foc

mascati-agresor
În jurul orei 17.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în municipiul Focșani,un bărbat a intrat în incinta unui magazin având asupra sa un topor, a spart geamul ușii de acces, luneta unei mașini și a folosit un spray lacrimogen.
Imediat la fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică și jandarmii, care au constatat faptul că bărbatul intrase într-un imobil din apropierea magazinului.
La vederea echipajelor de intervenție , bărbatul a tăiat țeava de gaze și a folosit flacără deschisă.
Luptătorii din cadrul SAS și jandarmii sosiți la fața locului au pătruns în locuință, au imobilizat bărbatul de 41 ani și l-au condus la sediul Poliției Municipiului Focșani.
Bărbatul va fi internat într-o unitate medicală de specialitate.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul ISU Vrancea și reprezentanți ai companiei de gaze, transmite IPJ Vrancea.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











