Unul din suspecți, liberat condiționat, anul trecut, pe baza recursului compensatoriu

gigi vascautanu
Gheorghe Vasile Văscăuțanu, de 33 de ani, unul dintre cei 3 bărbați reținuți în cazul omorului de la Slobozia Ciorăști, a fost eliberat de câteva luni din închisoare. El a solicitat liberarea condiționată pe baza recursului compensatoriu și, pe 25 iulie 2018, instanța l-a pus în libertate. ”Gigi Englezu Văscăuțanu”, cum apare pe Facebook, a fost condamnat în anul 2017, de magistrații de la Tribunalul Galați, la doi ani și opt luni de închisoare pentru infracțiunile de trafic și consum ilicit de droguri. Văscăuțanu a fost eliberat pe 25 iulie 2018 din Penitenciarul Focșani, în baza Legii recursului compensatoriu, lege promovată de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Acesta urma să-și ispășească pedeapsa abia pe 29 septembrie 2019, dar prevederile legale l-au ajutat să scape din pușcărie cu 14 luni mai devreme. Magistrații de la Judecătoria Focșani, care au aprobat liberarea condiționată, au fost, se pare, convinși de pledoaria avocatului acestuia, care a explicat că în timpul efectuării detenției bărbatul s-a căsătorit iar soția lui așteaptă un copil, el depunând la dosar certificatul de căsătorie, dar și caracterizările comisiei de liberări condiționate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























