Violența în școală: loviri, furturi și agresiuni sexuale

elevi_82468700
O statistică realizată de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea indică un număr de 35 de fapte penale cu implicarea elevilor, înregistrate în primele 9 luni ale anului, în incinta sau în preajma unităților de învățământ. Cele mai multe s-au produs în mediul urban - 29 - restul de 6 fiind în mediul rural. Pe localități, faptele penale în care au fost implicați elevi sunt repartizate astfel: Focșani - 13, Adjud - 6, Panciu - 7, Odobești - 3, Dumitrești - 3, Pufești - 2, Corbița - 1. Potrivit oamenilor legii, infracțiunile cu elevi au fost următoarele: lovire – 18, furt – 10, abuz în serviciu – 1, neglijență în serviciu – 2, amenințare – 1, viol – 1, agresiune sexuală – 1, distrugere – 1. Acțiunile de prevenire ale polițiștilor vrânceni au condus la identificarea a 156 de elevi care absentau de la cursuri.Siguranța elevilor și a cadrelor didactice în timpul orelor de curs, în incinta și în preajma unităților de învățământ reprezintă una dintre prioritățile polițiștilor. În urma controalelor din primele 9 luni ale anului, s-a constatat că, ”din totalul de 472 unități de învățământ preuniversitar existente la începutul acestui an școlar, 237 nu dispun nici de pază umană și nici de sisteme tehnice de supraveghere video. De asemenea, 6 unități de învățământ nu au gard împrejmuitor, 4 unități sunt amplasate într-o zonă periferică/izolată, iar 2 sunt amplasate într-o zonă iluminată necorespunzător.”, se arată în raportul întocmit de IPJ Vrancea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























