VREME NEOBIȘNUIT DE CALDĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII IANUARIE: TEMPERATURILE POT AJUNGE PÂNĂ LA 18 GRADE

VREME NEOBIȘNUIT DE CALDĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII IANUARIE: TEMPERATURILE POT AJUNGE PÂNĂ LA 18 GRADE
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va rămâne mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru ultima decadă a lunii ianuarie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va rămâne mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Temperaturile maxime vor urca până la 18 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -5 și 6 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
În următoarele zile, cerul va avea înnorări temporare, în special în estul și sud-estul țării, unde sunt posibile ploi slabe sau burniță. Dimineața și noaptea, ceața va fi prezentă local, în special în zonele joase, unde poate fi persistentă și asociată cu burniță.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări pe alocuri, mai ales în zona montană înaltă și în regiunile estice.
În Capitală, valorile termice vor fi mult peste cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor varia între 10 și 15 grade, iar minimele între -1 și 2 grade Celsius. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață, iar vântul va sufla slab până la moderat.ANM estimează că valorile termice se vor menține peste mediile multianuale și în perioada 29 ianuarie – 1 februarie. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată la începutul intervalului în vest și ulterior în sud, est și centru.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 09:13 - Incendiu la Spitalul Bălăceanca. A fost activat Planul Roșu de intervenție
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











