ZELENSKI: STATELE UNITE AU RELUAT LIVRĂRILE DE ARMAMENT CĂTRE UCRAINA

ZELENSKI: STATELE UNITE AU RELUAT LIVRĂRILE DE ARMAMENT CĂTRE UCRAINA
Zelenski a anunțat vineri că Statele Unite au reluat livrările de armament către Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că Statele Unite au reluat livrările de armament către Ucraina, după o perioadă de suspendare temporară, transmite Reuters.
Într-un mesaj video preluat de agenția dpa, Zelenski a precizat că „după toate informațiile, livrările de armament au fost reluate”, făcând referire la armele promise de Washington, dar a căror expediere fusese amânată săptămâna trecută.
Totodată, liderul ucrainean a anunțat că săptămâna viitoare comandanții militari din Ucraina vor colabora cu trimisul special al SUA, Keith Kellogg, care va efectua o vizită de o săptămână la Kiev, începând de luni.
Zelenski a menționat și pregătirea unor noi pachete de sprijin militar din partea țărilor europene, precum și așteptările legate de noi sancțiuni „puternice” împotriva Rusiei.
Ucraina continuă să se apere de forțele ruse care au invadat țara în urmă cu peste trei ani. În ultimele săptămâni, Rusia a intensificat atacurile cu drone și rachete asupra mai multor orașe ucrainene.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 14:26 - Final fericit în Vrancea: Fetița de 8 ani căzută în fântâna adâncă de 8 metri a fost scoasă în siguranță de pompieri - VIDEO
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























