NICUȘOR DAN, LA RECEPȚIA DE ZIUA SUA: „STATELE UNITE SUNT CEL MAI IMPORTANT ALIAT AL ROMÂNIEI”

NICUȘOR DAN, LA RECEPȚIA DE ZIUA SUA: „STATELE UNITE SUNT CEL MAI IMPORTANT ALIAT AL ROMÂNIEI”
Președintele Nicușor Dan a declarat, la recepția organizată de Ambasada SUA de Ziua Independenței, că Statele Unite sunt cel mai important aliat și un partener strategic vital al României.
Președintele Nicușor Dan a declarat, la recepția organizată de Ambasada SUA de Ziua Independenței, că Statele Unite sunt cel mai important aliat și un partener strategic vital al României.
El a transmis urările românilor către poporul american, cu ocazia sărbătorii naționale, și a amintit că în 2025 se împlinesc 145 de ani de relații diplomatice și 28 de ani de Parteneriat Strategic între cele două țări.
Șeful statului a subliniat că acest parteneriat are ca nucleu angajamentul pentru securitatea și prosperitatea comunității euroatlantice, iar prezența trupelor americane în România este dovada angajamentului SUA.
Președintele a vorbit și despre proiectele comune majore în domeniul apărării, precum sistemele antiaeriene, producția de drone și muniție, dar și despre modernizarea infrastructurii pentru găzduirea trupelor aliate.
Nicuşor Dan a precizat că România va continua investițiile în apărare, mai ales având în vedere poziția geostrategică de la Marea Neagră și apropierea de conflictul din Ucraina.
El a afirmat că România a susținut abordarea președintelui Trump privind implicarea crescută a aliaților europeni în securitatea colectivă, reiterând sprijinul față de Ucraina și Republica Moldova.
Președintele a menționat că proiectele nucleare româno-americane, precum Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și centrala de la Doicești, vor contribui la securitatea energetică regională.
În final, șeful statului a reafirmat angajamentul României pentru democrație și securitate în spațiul euroatlantic, încheind cu urări adresate SUA: „La mulți ani! Happy Independence Day!”.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:51 - Oana Gheorghiu sfidează CSM-ul: „Da, sunt vinovată că am cerut eliminarea pensiilor speciale”
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























