Surpriză la Bălești: primul tur al prezidențialelor, câștigat de Theodor Paleologu

harta balesti
Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat, și în Vrancea, de candidatul PNL, Klaus Iohannis. Actualul locatar de la Cotroceni s-a clasat pe primul loc în 51 de localități vrâncene (din totalul de 73). Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a fost pe primul loc în 20 de localități. Inedit, în Jitia, Iohannis și Dăncilă au fost la egalitate: câte 230 de voturi fiecare. A fost, însă, și o surpriză: în comuna Bălești, pe primul loc s-a situat candidatul PMP, Theodor Paleologu. După numărarea buletinelor de vot, a reieșit că Theodor Paleologu a luat 292 de voturi din totalul de 888 valabil exprimate, adică un procent de 32,88%. Pe locul secund s-a plasat Klaus Iohannis, cu 262 de voturi - 29,5%, iar pe locul al treilea a fost Viorica Dăncilă - 224 voturi (25,22%). Ceilalți candidați care au contat au luat foarte puține voturi în Bălești: Mircea Diaconu - 32 voturi (3,60%), Dan Barna - 27 voturi (3.04%). În total, în județul Vrancea, candidatul PMP a reușit să strângă 6.713 voturi, adică un procent de 4,79%. Dacă analizăm, însă, situația politică din Bălești, atunci rezultatul de la prezidențiale nu ar fi o mare surpriză. Și la alegerile europarlamentare din 26 mai a.c., PMP a obținut un rezultat foarte bun, cele 3 partide (PSD, PNL, PMP) având scoruri apropiate. De precizat că Primăria Bălești este condusă, din 2016, de liberalul Victor Alecu, iar viceprimar este Silviu Stoica, de la PMP.
Citește și:
- 21:51 - Oana Gheorghiu sfidează CSM-ul: „Da, sunt vinovată că am cerut eliminarea pensiilor speciale”
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























