Social· 1 min citire

Nicușor Dan a promulgat legea care interzice obligarea șoferilor de camion să încarce sau să descarce marfa

Camioane

Camioane

Realitatea de Vrancea
Scris de Realitatea de Vrancea Publicat: 25 iun. 2026, 09:41

Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri legea care reglementează obligațiile privind desfășurarea operațiunilor de încărcare și descărcare a mărfurilor, suporturilor și ambalajelor în transportul rutier de marfă.

Potrivit actului normativ, conducătorii auto ai vehiculelor de transport rutier de mărfuri cu o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone nu pot fi constrânși de beneficiarii transportului, furnizorii mărfurilor, intermediari sau reprezentanții acestora să efectueze operațiuni de încărcare ori descărcare.

Legea prevede o excepție pentru transporturile specializate, atunci când natura activității impune efectuarea acestor operațiuni, iar posibilitatea este prevăzută în contractul de muncă sau în actele adiționale încheiate cu angajatorul.

Nerespectarea prevederilor va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei, aplicate beneficiarilor transportului, furnizorilor de mărfuri sau intermediarilor, după caz.

De asemenea, clauzele contractuale prin care transportatorii își asumă obligația ca șoferii angajați să încarce sau să descarce marfa, în afara situațiilor exceptate de lege, sunt considerate nule de drept. Încălcarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 10.000 și 20.000 de lei, aplicată transportatorului.

Actul normativ stabilește totodată că nu există contravenție dacă șoferul își exprimă acordul explicit, în formă scrisă, pentru efectuarea operațiunilor de încărcare sau descărcare, cu respectarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

Mai multe știri din Social