Incident grav pe circuitul Nürburgring: un pilot a murit, alți șase au fost răniți

Cască de pilot
Pilotul de curse Juha Miettinen a decedat, iar şase piloţi au fost răniţi în urma unui accident produs sâmbătă în cadrul calificărilor pentru cursa de 24 de ore de la Nürburgring (Germania), au anunţat organizatorii citați de Reuters, informează News.ro.
Miettinen avea 66 de ani și conducea un BMW 325i. Accidentul s-a produs la începutul competiţiei.
„În timpul primei curse din cadrul calificărilor pentru ADAC 24h Nürburgring, a avut loc un accident grav în care au fost implicaţi şapte concurenţi, în primele etape ale cursei”, au declarat oficialii circuitului Nürburgring într-un comunicat.
„În ciuda sosirii imediate a echipajelor de urgenţă, medicii nu au reuşit să-l salveze pe şoferul implicat, Juha Miettinen (BMW 325i, nr. 121), după ce acesta a fost scos din vehicul. Şoferul a decedat la Centrul Medical, după ce toate încercările de resuscitare s-au dovedit a fi fără succes”, conform sursei citate.
Alți 6 piloţi răniți în accident au fost transportaţi la spital cu leziuni care nu le puneau viaţa în pericol.
Organizatorii au declarat că nu vor relua cursa sâmbătă seara şi că duminică, în timpul formării grilei de start, se va ţine un minut de reculegere.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News


























