Victorie dramatică pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

Victorie dramatică pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă
Manşa secundă se va juca în data de 24 mai, la Mioveni
FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în prima manşă a barajului pentru menţinere/promovare în Superliga de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocaşul angolez Aldair Caputa Ferreira (90+3), cu un şut de la circa 25 de metri.
Oaspeţii au început mai bine partida şi au avut două situaţii notabile prin Alexandru Stan (6, 8).
Prima ocazie notabilă a gazdelor a venit abia în min. 45, când Andrei Miron a reluat cu capul peste poartă.
CS Mioveni a trimis mingea în bară (45+3), prin Stan, după o lovitură liberă, apoi a reuşit să înscrie, prin Ştefan Blănaru, dar golul a fost anular de VAR pentru ofsaid.
FC Botoşani a dominat repriza secundă, însă ocaziile create au fost puţine, cea mai mare a lui Enzo Lopez (54). Argeşenii au fost aproape de deschiderea scorului pe contraatac, prin Alin Şerban (81) şi Ştefan Blănaru (82).
Gazdele au mai avut o ocazie în final prin Alexandru Ţigănaşu (88), dar şutul acestuia a ocolit de puţin poarta.
FC Botoşani s-a clasat pe locul 8 în play-out-ul Superligii, în timp ce CS Mioveni a încheiat pe locul 5 în play-off-ul Ligii a II-a.
Manşa secundă se va juca în data de 24 mai, la Mioveni.
Citește și:
- 15:51 - Shakira a umilit Italia fără să vrea! Gluma virală de la Cupa Mondială care face înconjurul internetului
- 15:34 - Alpinismul românesc înregistrează o performanță de răsunet mondial. Sportivul care a intrat în clubul select „Seven Summits”
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























